ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Ultimele cuvinte ale unui criminal înainte de a fi executat le-au dat fiori celor prezenți
Un bărbat din Texas condamnat la moarte pentru uciderea unui pastor a fost executat miercuri, iar ultimele cuvinte le-au dat fiori celor prezenți.
Steven Lawayne Nelson, de 37 de ani, a fost condamnat pentru uciderea în 2011 a reverendului Clint Dobson, care a fost bătut, strangulat și sufocat cu o pungă din plastic în interiorul Bisericii Baptiste NorthPointe din Arlington, potrivit New York Post, care citează Associated Press.
Criminalul și-a petrecut ultimele momente de viață în compania soției sale, Helena Noa Dubois, pe care a îndemnat-o să-și trăiască viața din plin.
„Așa a fost să fie”, a fost auzit el spunându-i soției sale, cu care s-a căsătorit în urmă cu două săptămâni.
Apoi Nelson și-a îndreptat privirea în altă direcție și a rostit ultimele cuvinte. „Nu mi-e frică. Sunt împăcat”, a spus el chiar înainte să i se administreze injecția letală. Apoi a mai rostit de două ori cuvântul „iubire” și a murit.
În perioada de arest preventiv, Nelson a fost acuzat de uciderea unui alt deținut, acuzație pentru care nu a fost niciodată judecat.
Aceasta este dea de-a doua execuție care a avut loc anul acesta, în SUA.
Prima a fost înregistrată în urmă cu o săptămână, în Carolina de Sud, când Marion Bowman Jr. a primit injecția letală pentru o crimă din 2001.
Texas mai are trei execuții programate până la sfârșitul lunii aprilie.