ARTICLE AD BOX
16-03-2024 | 19:21
Incident grav în Portul Constanța. Un doc plutitor, pe care urma să fie reparată o navă de cercetări marine, s-a scufundat.
Autoritatea Navală a transmis că navigația se desfășoară normal, iar scafandrii au inspectat zona pentru a vedea dacă există fisuri care ar putea polua apele mării.
Docul plutitor, deținut de o companie privată care se ocupă de reparațiile navelor, se află în Portul Constanța. Nava ”Mare Negrum”, ce aparține Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie Marină, urma să fie reparată.
Este, de altfel, singura navă de cercetări marine a României și, din fericire, nu a fost avariată în urma incidentului. Mai mulți muncitori, care lucrau pe un doc vecin, au auzit un zgomot putenic.
”Muncitor: Azi noapte am auzit niște zgomote mai ciudate și am ieșit afară, am văzut docul exact așa cum îl vedem acum. Am crezut că nu e nimeni, dar s-a dus omul care era cu mine și erau oameni acolo și au zis că asta e, s-a scufundat.
Reporter: Ați mai văzut așa ceva în port?
Muncitor: Nu, niciodată”.
Cei opt muncitori care se aflau pe doc au reușit să se salveze
Nimeni nu a fost rănit, iar ambarcațiunea Institutului de Cercetări a fost dusă într-o altă dană a Portului Constanța.
Martorii spun că problemele au început să apară după lăsarea întunericului. În momentul în care docul a început să se scufunde, pe el se aflau opt muncitori care au reușit să se evacueze.
Acum docul este scufundat în proporție de 80%. Scafandrii au inspectat platforma plutitoare, pentru a se asigura că nu există fisuri care pot duce la o poluare.
Irina Pușcașu, purtător de cuvânt Autoritatea Navală Română: ”Docul se află în poziție stabilă, în imersie atingând fundul apei. A fost eliberat permis pentru lucrări de scafandrerie și inspecție subacvatică la corpul docului. Până în acest moment nu au fost raportate urme de poluare".
Contactați, reprezentanții firmei care deține docul plutitor au declarat doar că a fost vorba de o manevră.