Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Viktor Orban blochează intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană. Aderarea ar distruge „întreaga economie naţională maghiară”

10 hours ago 2
ARTICLE AD BOX

23-02-2025 | 07:10

Viktor Orban IMAGO

Ungaria va fi cea care va decide dacă Ucraina este capabilă să îşi împlinească visul de a adera la Uniunea Europeană în viitor, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban, potrivit AP.

autor

În cadrul discursului anual privind starea naţiunii, susţinut la Budapesta în faţa unui cerc restrâns de membri de partid şi susţinători, Orban a descris Ucraina drept o zonă tampon între Rusia şi ţările NATO şi a prezis că, după încetarea războiului de către Moscova, Ucraina îşi va relua acest rol, în ciuda ambiţiilor sale de a se alătura alianţei militare occidentale.

El a adăugat că ungurii vor decide dacă Ucraina se va putea alătura într-o zi celor 27 de membri ai UE.

„Împotriva voinţei Ungariei şi a maghiarilor, Ucraina nu va fi niciodată membră a Uniunii Europene”, a spus Orbán. „Aderarea Ucrainei ar distruge fermierii maghiari şi nu numai pe ei, ci întreaga economie naţională maghiară”.

Unanimitatea este necesară între liderii tuturor ţărilor UE pentru a accepta noi membri.

Citește și

Orban, declarații controversate despre Ucraina

Orbán, considerat cel mai apropiat partener al Kremlinului printre liderii UE, a fost principalul impediment al blocului în eforturile sale de a sprijini Ucraina în lupta ţării de a se apăra împotriva invaziei la scară largă a Rusiei. El a criticat în mod frecvent sancţiunile UE împotriva Rusiei din cauza agresiunii acesteia şi a ameninţat cu veto-ul, dar în cele din urmă a votat întotdeauna în favoarea acestora.

În timp ce Ungaria, membră a UE şi a NATO, a primit refugiaţi ucraineni care au fugit din calea conflictului, aceasta a împiedicat, de asemenea, acordarea de asistenţă financiară UE Kievului şi a făcut presiuni pentru o cooperare economică şi energetică mai strânsă cu Moscova, în ciuda războiului.

Dând impresia că pune la îndoială statutul de stat al Ucrainei, Orban a declarat sâmbătă că războiul declanşat de Rusia în urmă cu aproape trei ani „nici măcar nu a fost despre Ucraina, ci despre teritoriul numit Ucraina - care până acum a fost o zonă tampon între NATO şi Rusia - fiind plasat sub auspiciile NATO”. „Ucraina, sau ceea ce rămâne din ea, va deveni din nou o zonă tampon”, a spus Orbán. „Nu va deveni membră NATO”.

Aceste comentarii au reflectat declaraţiile recente ale membrilor administraţiei preşedintelui american Donald Trump, care au sugerat că Ucraina ar trebui să-şi abandoneze speranţele de a adera la NATO ca garant al securităţii sale viitoare împotriva potenţialelor atacuri ruseşti.

Orban, un aliat al lui Trump, a aplaudat acţiunile administraţiei americane de a desfiinţa Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională, susţinând, fără nicio dovadă, că agenţia a fost folosită pentru a finanţa cauze liberale în Ungaria cu scopul de a răsturna guvernul său.

El a promis o reglare de conturi pentru organizaţiile neguvernamentale, mass-media şi grupurile pentru drepturile omului care au beneficiat de finanţare din partea USAID, afirmând că acestea vor fi eliminate în Ungaria şi se vor confrunta cu „consecinţe juridice”.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete: Ungaria, uniunea europeana, Viktor Orban,

Dată publicare: 23-02-2025 07:10

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article