ARTICLE AD BOX
10-01-2025 | 07:20
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski şi premierul Italiei Giorgia Meloni au discutat despre consolidarea apărării aeriene a Ucrainei, solicitând urgentarea trimiterii unui număr cât mai mare de rachete.
”La Roma, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu preşedinta Consiliului de Miniştri al Italiei, Giorgia Meloni. Unul dintre subiectele-cheie ale discuţiilor lor a fost abordarea nevoilor de apărare ale Ucrainei, în special consolidarea apărării aeriene”, conform unui comuncat al Preşedinţiei de la Kiev.
Zelenski şi-a exprimat recunoştinţa faţă de guvernul italian pentru aprobarea celui de-al zecelea pachet de ajutor militar, subliniind căă întărirea forţelor ucrainene pe câmpul de luptă, precum şi protejarea oraşelor şi satelor de atacurile ruseşti, sunt aspecte esenţiale pentru obţinerea unei păci juste şi durabile.
„Ne concentrăm acum pe urgentarea anumitor elemente din acest pachet. Avem sisteme de apărare aeriană SAMP/T, dezvoltate în colaborare italo-franceză, iar numărul de rachete este foarte important pentru noi – contăm pe acestea. Este o tranşă de rachete pe care deja o primim, dar mai există o altă tranşă care trebuie finalizată pentru a putea fi livrată”, a declarat Volodimir Zelenski.
Preşedintele Ucrainei a subliniat, de asemenea, eforturile active pentru pregătirea Conferinţei de Redresare a Ucrainei (URC-2025), care este programată să aibă loc la Roma în perioada 10-11 iulie.
„Echipele noastre au început să lucreze la conferinţa de redresare din acest an, cu un accent deosebit pe patrimoniul cultural. Aici ne bazăm în principal pe Italia. De asemenea, colaborăm cu UNESCO şi vom coopera separat cu Franţa. Mi-aş dori ca Italia să contribuie semnificativ la recuperarea patrimoniului nostru istoric – au o expertiză remarcabilă în acest domeniu,” a subliniat Zelenski.
În plus, Volodimr Zelenski şi Giorgia Meloni au acordat o atenţie specială sprijinirii Ucrainei pe drumul său către aderarea la UE.
×
Profimedia
Profimedia
Profimedia
Profimedia
Profimedia
Profimedia
Sursa: News.ro
Etichete: Ucraina, italia, giorgia meloni, volodimir zelenski,
Dată publicare:
10-01-2025 07:20
Citește și...
Recomandări
Cel mai mare producător de gaze de la noi, Romgaz, se pregătește să devină și furnizor, atât pentru populație, cât și pentru firme. Compania, controlată de stat, ar putea să facă primele oferte chiar în acest an.
Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale rămâne sub semnul întrebării, chiar dacă liderii coaliției de guvernare spun că vor să-l susțină. PSD și PNL vor face sondaje pentru Crin Antonescu și alţi posibili candidați.
„Meditațiile trebuie fiscalizate obligatoriu”, anunță noul ministru al Educației, care crede că veniturile obținute astfel îi determină pe unii profesori să nu mai predea cum trebuie la clasă.