ARTICLE AD BOX
18-01-2025 | 07:51
Sâmbătă avem o zi destul de neplăcută în zona intracarpatică: înnorări, ceață persistentă și condiții de burniță sau fulguială.
În rest, găsim vreme bună și temperaturi ridicate pentru acest moment al anului. În dealurile din sudul și din estul României se vor atinge 11...12 grade.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici se înnorează din când în când, dar nu o să plouă. Se arată trecător și soarele; vântul se menține activ și se face mai cald decât ar fi normal. Maximele ajung pe la 7...8 grade.
Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, vremea rămâne caldă pentru această perioadă. Temperaturile urcă până la 10 grade. Norii apar și în această zonă, însă nu vor aduce precipitații, iar vântul are ușoare intensificări pe parcursul zilei.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim vreme schimbătoare, un vânt destul de insistent și temperaturi neobișnuit de mari pentru o zi de ianuarie. La Piatra-Neamț se vor înregistra în jur de 12 grade.
În schimb, în nordul Transilvaniei și în Maramureș avem atmosferă închisă și cel mult 2...3 grade pe la amiază. E posibil să fulguiască sau să fie burniță. Apare și ceața, fenomen care, în unele zone, poate să dureze toată ziua.
La fel o să fie și în vestul României: cer acoperit, condiții de fulguială și ceață persistentă pe la câmpie. Temperaturile rămân scăzute, iar în Timișoara o să fie doar zero grade pe la amiază.
Atmosfera se menține rece și în Transilvania, deși în estul provinciei o să apară un pic soarele. Maximele nu reușesc să treacă de 2 grade, iar ceața poate să creeze probleme, în special la începutul zilei. Vreme frumoasă găsim însă în zonele de munte, pe unde o să fie mai cald decât ar trebui.
În Oltenia se anunță o zi plăcută, cu cer senin, vânt domol și temperaturi ridicate pentru acest moment al anului. Cel mai bine o să fie în regiunile deluroase, pe unde se vor înregistra 10...11 grade.
Nici în ținuturile sudice nu prea vedem norii. Vor fi în jur de 6 grade în Lunca Dunării, dar în Dealurile Munteniei se vor atinge 11, poate 12 grade – valori mult mai ridicate decât în mod obișnuit.
În București avem o dimineață cam rece, dar atmosfera se încălzește mai târziu. Cerul rămâne curat toată ziua. Vântul adie plăcut și temperatura urcă până la 8 grade, deși acum ar trebui să fie 3 grade în zona Capitalei. La noapte vor fi minus 2 grade în centru și minus 5 grade la periferie.
La munte găsim vreme frumoasă, soare, câțiva nori și un vânt mai intens în zonele înalte din Carpații de Curbură. Dimineața este cam frig, dar amiaza aduce temperaturi în creștere față de ziua trecută și vreme caldă pentru data din calendar.