ARTICLE AD BOX
23-12-2024 | 07:14
Zeci de mii de persoane au manifestat duminică, la Belgrad, pentru a le cere liderilor sârbi să îşi asume responsabilităţile în dosarul prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad.
De peste şapte săptămâni, guvernul sârb se află sub presiunea demonstranţilor în urma acestei tragedii, numeroşi protestatari acuzând autorităţile de corupţie şi control insuficient.
Manifestaţia de duminică de la Belgrad, organizată de studenţi, a început cu 15 minute de reculegere în onoarea celor 15 victime.
La demonstraţie au luat parte inclusiv fermieri, actori şi alte persoane provenite din întreaga Serbie.
Manifestanţii, al căror număr a fost estimat la 29.000 de către Ministerul de Interne, au ocupat Piaţa Slavija, blocând astfel practic întregul centru al Belgradului. Ei au cerut demisia premierului Milos Vucevic şi a primarului oraşului Novi Sad ca urmare a tragediei şi aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi în mod direct.
În plus, studenţii au solicitat ca cei care i-au agresat în cursul manifestaţiilor precedente să fie judecaţi şi să fie anulată urmărirea în justiţie a colegilor lor care au participat la demonstraţiile precedente.
O manifestaţie asemănătoare a avut loc duminică şi în oraşul Nis, din sudul Serbiei.
La 1 noiembrie, acoperişul din beton al gării din Novi Sad s-a prăbuşit, ucigând pe loc 14 persoane, cu vârste cuprinse între 6 şi 74 de ani, şi rănind alte trei. Una dintre persoanele rănite a decedat ulterior, ridicând bilanţul la 15 morţi.
Doi miniştri, cel al construcţiilor, Goran Vesic, şi cel al comerţului, Tomislav Momirovic, care a fost predecesorul lui Vesic, au demisionat la scurt timp după producerea acestei tragedii. De la accident, opoziţia şi o parte a populaţiei au cerut demisia liderilor politici responsabili şi publicarea contractelor semnate cu firmele care au participat la lucrările de renovare.
Un consorţiu format din patru companii - două chineze, China Railway International şi China Communications Construction, una franceză, Egis, şi una ungară, Utiber - s-a ocupat de lucrările de renovare a gării din Novi Sad.
Citește și...
Recomandări
Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.
“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.