Haina de președinte 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului (cândva ziarist) a anunțat că votul în străinătate va începe dis-de-dimineață, nu la prânz, deci concetățenii foarte deciși pot face un ocol pe la urne en route spre ținta finală: cafeaua și croasantul cel de toate zilele.

Ieșind pe stradă bine înfofolit, în frig, îți trece prin gând că nu prea te încălzește. Nici situația, nici personajele. Cea mai bună salată verde o cumpăr de la niște băieți din Giurgiu, suporteri declarați ai lui Simion. Rezistă în piață, dar nu mai au zicerile din vara trecută, când luam cei mai buni cartofi și ei erau ferm convinși de Simion și compania.

Cineva trebuie să îmbrace haina de președinte. Nu doar să i se pară că ar apuca-o. Și nu este cea aflată (oare?) încă în garderoba de la palatul prezidențial. Am citit cu plăcere că s-a deschis o cafenea foarte șic într-un garaj aproape locul de muncă al lui Iohannis (dacă mai trece pe acolo, nu pe la garaj, ar fi o revoluție).

Alb și negru este așa: avem o decizie, a sunat oficial goarna și ne uităm la ofertă. În lumea reală, încă este sezon de reduceri, dar nu a mai rămas ceva atrăgător printre haine. Pe umerașe mai sunt cele ușor bizare sau un pic scămoșate.

Recomandări

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

De Crin (Antonescu) au rămas niște plete romantice scurtate și vorbele ca mărgelele, în fapt o înșiruire drăguță de sinonime, ceea ce dovedește flexibilitatea dibace a limbii române. Dar… parcă este Estella Havisham.

Nu știu cum s-ar însufleți plasticul Călin (Georgescu). Manechinele sunt ca să iei hainele de pe ele. Oricât de pestrițe, extravagante, le găzduiesc până sunt cumpărate. După care, rămân un timp goale.

O haină, două haine. Este un substantiv feminin. A fost Elena (Lasconi). Stilul demi, ușor ciufulit cu tente exaltate. Curajos, dar nu merge la noi să o faci pe Madonna. Mai că îți vine să zâmbești când vezi hienele din jurul său. Abia așteaptă să o înghită cu totul și să scuipe umerașul.

Este pe cale să înceapă o nouă întrecere. Pe rafturi au apărut pe ici-pe colo colecțiile de primăvară. În sinea lor, oamenii ar vrea să vadă și altceva. Nu prea îi trage inima către cei care s-au aliniat până acum.  Dacă suntem un neam cel mai și cel mai, cum ne alintăm, de ce suntem nevoiți să alegem dintr-o garnitură cam ponosită? 

Nu e despre Klaus, care a golit de substanță funcția prezidențială, nu e de Marcel de după blocuri, nici de băiatul de galerie Simion, nici de ritosul Ilie, nici de Nicu, care a ofilit prestigiul stelelor de general. Nici de plasticul Călin, nici de Elena, Madonna de sub coline. Nici măcar de simpaticul abulic Nicușor.

Recomandări

În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”

E despre noi. Și despre cei care ne ducem să punem votul în urnă și mai ales despre cei care până acum nu s-au deranjat, dar după se vaită superior. 

Încă se poate să apară cineva căruia să i se potrivească haina de președinte. Fără să fie nevoie de retușuri.

Urmărește-ne pe Google News